Am pierdut deja numărul zilelor de distanțare socială și restricții de circulație. E acel martie, special în felul lui, pe care nu-l voi uita niciodată.

Mă gândesc că asta e una dintre perioadele despre care le voi povesti copiilor mei. Așa că, am început să strâng material de poveste, observând.

Oamenii se adaptează treptat la noile condiții de viață. Se adaptează la restricții de circulație, reguli de prevenție, distanțare socială. La ce nu se adaptează oamenii însă este frica față de moarte. Se adaptează cu greu la incertitudine, la singurătate.

Zi de zi mă întreb oare cum vom arăta ca societate atunci când totul va lua sfârșit. Oare cum ne vom privi? Cum ne vom raporta unii la ceilalți? Cum ni se va schimba dinamica? În ce măsura epidemia a scos la suprafață conștiința noastră, socială sau individuală? În ce măsură ne-a scos la suprafață iresponsabilitatea, ura, frica, conflictele și rănile mai vechi?

Sunt optimistă și aproape mă bucur că trecem prin asta. Mintea mea și-a creat în ultimele zile un obicei din a identifica avantaje și dezavantaje ale izolării, ale restricțiilor, ale felului în care se întâmplă acum relațiile dintre oameni. Mă gândesc că planeta respiră acum, că e primăvară și natura are spațiu să vorbească, să renască. Oamenii au luat o pauză. Mi se pare că suntem mai prezenți în viețile noastre, mai conștienți de noi.

Suntem blocați în casele noastre. Singuri, cu un prieten, cu iubita/iubitul, soția/soțul. Suntem atenți acum. Descoperim că relațiile noastre sunt șubrede sau cât de norocoși suntem să ne aflăm în relația care ne face fericiți. E frumos. Nu mai există spațiu de fugă. Suntem noi cu noi si realitățile noastre. Ne plac? Nu știm. Avem timp sa ne gândim, în sfârșit ne dăm timp să simțim. Mă bucur și sper să facem din asta un stil de viață. În restul timpului, suntem noi cei absenți din viețile noastre. Fugim de ce nu ne place, ne găsim angajamentul în locul de muncă și iubirea...Nu știm pe unde. Acum avem timp să vedem unde ne locuiește angajamentul, de ce fugim, ce am făcut cu emoțiile noastre, în ce fel credem noi că le-am stins și de fapt cu ce comportamente am ales sa fugim de a le identifica, simți, înțelege.

Ne plictisim. Nu ne place, nu știm ce să facem cu plictiseala și căutăm să o alungăm. E bine. Descoperim noi activități plăcute. Activități care mai ales într-o perioadă cum e cea de față ne ajută. Ne alungă stresul, gândul de la incertitudine, îngrijorare, ne ocupă timpul.

Ce putem face și funcționează?

Putem scrie, de mână, nu la calculator. Putem ține un jurnal. Ne putem așterne gândurile, astfel devenim mai conștienți de ele, de cât de mult bine sau rău ne fac. Putem spune cum ne simțim cu sinceritate, astfel putem să ne integrăm emoțiile.

Putem desena, putem citi.

Putem contura în sfârșit planul pentru visul ăla din copilărie care încă așteaptă să fie îndeplinit.

Putem să ne dăm seama ce ne dorim, ce ne face cu adevărat să ne simțim fericiți.

Ne putem exprima recunoștința.

Putem face bine, putem dona, putem fi voluntari pentru o cauză pentru care până acum nu am avut timp.

Putem face activități în familie.

Putem fi creativi.

Putem asculta muzică, putem face sport.

Avem timp!

Pentru o baie lungă, pentru a prepara mâncarea preferată, pentru încă un episod, pentru încă un documentar, pentru încă un film, pentru încă un subiect de dezbătut.

Mă gândesc că deși găsim modalități să ne vedem, ne e dor de contactul nostru direct, fizic, mă gândesc că ne vom aprecia mai mult timpul împreună atunci când totul va lua sfârșit.

Cred că perioada asta ne dă curaj să nu mai pierdem timpul, să facem ce ne dorim atunci când ne dorim. Amânăm deseori cele mai importante decizii. Acum, e momentul să ne dăm seama că viitorul e incert, nu știm nimic despre el. Avem doar un prezent, pe care avem libertatea să-l construim așa cum ne dorim.

Renaște solidaritatea, reiese umanitatea. Ne ajutăm între noi, în sfârșit avem timp să empatizăm. Avem timp să-i apreciem pe cei din jur. Să le spunem cât de importanți sunt, cât de valoroși. Să ne uităm în viețile noastre și să ne spunem și nouă la fel.

Avem timp să fim!